Andrei Apreotesei: „Toate lucrurile care se întâmplă la Ateneu sunt făcute din inimă!”

După trei ani de mandat directorial la Ateneul Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei a răspuns cu brio provocării de a face din această instituţie cel mai dinamic lăcaş de cultură din zona Moldovei. Decis să transforme Ateneul Naţional într-un reper al culturii române, Andrei Apreotesei priveşte cu încredere spre anii care vor veni cu noi proiecte de succes.

 – Cum aţi trăit experienţa Turneului Unirii, un proiect unic al Ateneului Naţional?

– Ideea turneului ne-a venit gândindu-ne că împlinim o sută de ani. De obicei când e ziua ta, aştepţi să vină foarte multă lume la tine. Noi am vrut să fim un pic atipici, cu ideea de a merge noi în vizită la invitaţi, aceştia fiind, de fapt, românii din întreaga ţară. Astfel, ne-am propus să mergem în toate capitalele de judeţ, în minim o sută de localităţi. Am trimis scrisori la primării, prefecturi, consilii judeţene. Primii care au răspuns foarte prompt au fost cei din Alexandria, mai precis Consiliul Judeţean Teleorman. Aşa am făcut 13 zile de turneu, cu 4.000 de kilometri parcurşi, cu 26 de reprezentaţii în 21 de localităţi din 14 judeţe. Nu a fost uşor, dar a fost frumos. De departe, cea mai mare organizare a fost la Alexandria, unde, din păcate, publicul este foarte vitregit de fenomenul cultural, acolo neexistând librărie, bibliotecă, casă de cultură, cinematograf. Ei bine, la spectacolul de dimineaţă susţinut în Sala Polivalentă am avut peste 2.500 de prichindei, iar la cel de seară am avut peste 2.000 de spectatori.

-Cum vă explicaţi această afluenţă de public într-o zonă care pare a fi lipsită de viaţă culturală?

-Nu zona este problema, ci, de cele mai multe ori, cei care o conduc. Oamenii sunt aceiaşi peste tot, şi în Cluj, şi în Bucureşti. Noi, cei care ne aflăm în oraşele mai dezvoltate din punct de vedere economic şi cultural, poate nu mai suntem sensibili la evenimente de acest gen, dar pentru ei astfel de spectacole au fost un şoc. Ne-au aşteptat cu poliţia la intrarea în oraş, ne-au escortat, deci ne simţeam speciali. Aveau oareşce temeri vizavi de sonorizare, dar noi am avut o echipă foarte bună, aşa că sunetul a fost impecabil. Drept mărturie a ceea ce am făcut acolo stă faptul că, în mai, când sunt zilele oraşului Alexandria, principalii invitaţi vom fi tot noi. Aşadar, pe 10 mai, de Ziua Regalităţii, ne veţi găsi în Alexandria. Sperăm să facem o figură frumoasă, iar cei de acolo să fie mândri de noi.

-Care a fost cea mai emoţionantă întâlnire cu publicul acestui turneu?

-De departe, experienţa cea mai emoţionantă am avut-o în comuna Cuza – Vodă, undeva pe lângă Călăraşi. Dimineaţa au venit în jur de 50 de copii care stăteau blocaţi în faţa noastră, nu ştiau dacă să se bucure sau nu. După două ore în care actorii au făcut tot felul de giumbuşlucuri pentru a destinde atmosfera, a venit directorul căminului cultural din localitate, spunându-ne să nu ne mirăm întrucât suntem primii actori pe care copiii îi văd. Nu aveau cablu, nu aveau internet sau semnal la telefon. Acolo am simţit realmente că aceasta este misiunea noastră. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă toate instituţiile mari de cultură ar face măcar o dată pe lună astfel de spectacole. Din păcate, de cele mai multe ori, instituţiile de cultură se închid într-un fel de castel de cleştar, având un sentiment de automulţumire. E lucrul pe care-l urăsc cel mai mult şi de multe ori am fost acuzat că sunt directorul atipic şi că încerc să stric buna rânduială. De ce nu stau la birou, de ce stau pe schele? Le răspund că încerc să fac tot ceea ce am urât la alţii. Atunci când am ocazia să schimb ceva, eu chiar încerc să fac asta. Poate că nu toate lucrurile care se întâmplă la Ateneu sunt nemaiîntâlnite, dar cu siguranţă vă pot spune că sunt făcute din inimă şi că ne dăm interesul să devenim din ce în ce mai buni. Gândiţi-vă că am ajuns ca diferenţa de plătitori de bilete între noi şi Teatrul Naţional Vasile Alecsandri să fie doar de câteva mii, noi având 46.000 anul trecut, ei fiind la vreo 51 – 52.000.

-Care este semnificaţia titularii de Ateneu Naţional şi cu ce va ajuta instituţia acest nou statut?

 –Dincolo de partea de reprezentare, cred că vine ca o certificare a ceea ce am făcut nu doar în aceşti trei ani, ci în toată istoria de 100 de ani a Ateneului. Până la venirea comuniştilor, instituţia se ocupa de tot ce însemna cultură în această zonă. Mă refer la cultura maselor, fiindcă Teatrul Naţional era dedicat elitelor. Ateneul nu s-a rezumat doar la nivelul acestei urbe. N-a făcut-o nici atunci, când unea cultural Moldova cu Ardealul sau când se ocupa de propaganda cultural – educaţională în noile provincii Basarabia şi Bucovina. Apoi, gândiţi-vă că Ateneul era sediul central al Fundaţiei Principele Carol. Pe de altă parte, ce se va întâmpla concret în urma obţinerii acestei titulaturi? În primul rând, vom pleca mai departe la Guvern, încercând să obţinem o hotărâre de guvern în sensul confirmării acestui statut, după care plecăm la Bruxelles pentru a obţine certificatul de instituţie europeană de cultură. E un label european care-ţi dă voie la schimburi de experienţă, la subvenţionări atât din partea Ministerului Culturii, cât şi din partea Uniunii Europene, plus eligibilitate pentru proiectele europene. După susţinerea din primii ani venită din partea municipalităţii, avem nevoie de surse alternative de finanţare. Prin toate activităţile făcute până acum, am ajuns la încasări de 975.000 de lei, o sumă foarte importantă pentru o instituţie de cultură. E dovada că se poate. Cred că şi diversitatea evenimentelor noastre ne-a ajutat în acest sens.

-Spuneţi-ne câteva detalii despre Alianţa Teatrelor Municipale, un proiect la care lucraţi acum.

-E o idee foarte bună pornită de la minunatul director al Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu. Din anumite supărări venite din partea teatrelor mari subvenţionate, s-a întrebat ce-ar fi dacă am face o alianţă a teatrelor nu mijlocii, ci municipale, care nu aparţin de Ministerul Culturii. E o formă prin care să ne putem ajuta unii pe alţii, să putem face, de pildă, premiere la comun. Peste tot în lume se întâmplă lucrul ăsta. De exemplu, se întâlneşte Opera din Milano cu cea din Roma, fac o premieră care se joacă în cinci spectacole la Milano, cinci la Roma. E firesc să se întâmple aşa. Ştiţi ce mi se pare cel mai grav? Astfel de lucruri erau absolut normale până în 1990. Şi mi s-ar părea firesc ca, de pildă, cei din Craiova să vină trei săptămâni în turneu prin Moldova, Iaşul să plece în Banat, cei de la Cluj să meargă în Dobrogea şi tot aşa. Am reuşi să ne promovăm reciproc. Se pot face atâtea conexiuni frumoase care să ne ajute la buna dezvoltare a relaţiilor comunitare şi culturale!

-După trei ani de mandat managerial la Ateneul Naţional, care ar fi reuşitele şi neîmplinirile acestei perioade?

Cred că cea mai frecventă întrebare care mi s-a pus în ultima vreme este dacă Ateneul a ajuns acolo unde am visat în urmă cu trei ani. În primul rând, n-am visat unde o să ajungă Ateneul. În prima zi de directorat, mi-am luat un scaun, m-am aşezat peste drum de clădirea Ateneului şi mă întrebam ce mi-a trebuit mie această sarcină. Aveam o viaţă frumoasă la Operă, mă ocupam de marketing, eram şi solist, pe scurt o viaţă boemă extraordinară. Ateneul era înţepenit, din altă lume cu care eu nu eram obişnuit. Am început să schimb rând pe rând. Mereu am spus că, atunci când intri într-o instituţie de cultură, trebuie să simţi că păşeşti în altă lume. Asta încercăm să facem şi noi aici. Cineva îmi spunea, mai în glumă, mai în serios, că suntem Peleşul Tătăraşului. E mult pănă acolo. Eu sunt bucuros că lumii îi place, că este încântată de ce vede şi ce găseşte la noi. Este vorba din popor: fă rai din ce ai. Nu ştiu dacă am reuşit să facem un colţ de rai, dar cu siguranţă, am făcut un loc mai plăcut şi mai frumos. Pot semna oricând că lucrurile de aici, mai ales din punct de vedere administrativ, sunt de calitate, durabile şi cu o logică. Mereu a trebuit să reabilităm clădirea şi dotările sale, să aducem totul la zi, de la spaţii până la tehnică şi oameni. În urma turneului, mi-am dat seama că, dacă din punct de vedere al clădirilor, cultura românească stă cât de cât bine, în ceea ce priveşte resursele umane este dezastru. Cam acelaşi lucru se întâmpla înainte şi la Ateneu. Când am venit aici şi am întrebat de un mixer, toţi ridicau din umeri.

-Aţi stârnit invidie în ultimii trei ani din partea mediului cultural ieşean?

Cu siguranţă, da, chiar dacă unii vor recunoaşte sau nu. M-aş bucura să fie nişte invidii constructive, să învăţăm unii de la alţii şi să creştem împreună. Mi-ar plăcea la nebunie să facem proiecte culturale împreună, mereu să se întâmple ceva în oraş. Avem resursele necesare pentru acest lucru. Trebuie doar să vrem.

 

Un interviu de Gabriel Andronache

 

The post Andrei Apreotesei: „Toate lucrurile care se întâmplă la Ateneu sunt făcute din inimă!” appeared first on Curierul de Iasi.

Sursa: curentul-iasi.ro – vezi articolul

Alte articole