ANAF a publicat un ghid pentru restanțieri. Ce penalitati primești dacă nu îți plătești datoriile la timp!

ANAF a publicat un ghid care le prezintă firmelor și populației ce dobânzi și penalități sunt percepute în caz de neplată la termen, nedeclarare sau declarare incorectă a obligațiilor fiscale. Astfel, pentru fiecare zi de întârziere vor fi percepute o dobândă și o penalitate. De asemenea, Fiscul a notat și excepțiile de la penalități.

ANAF, ghid pentru restanțieri: Ce penalități primesc cei care nu plătesc la timp

Astfel, potrivit ghidului ANAF nivelul dobânzii este de 0,02% – pentru fiecare zi de întârziere, în timp ce nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01%. Dobânzile şi penalităţile de întârziere se calculează din ziua imediat următoare expirării termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, şi se face venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.

Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. De asemenea, ghidul ANAF prevede ca penalităţile de întârziere să nu se aplice pentru obligaţiile fiscale principale pentru care se datorează penalitate de nedeclarare. Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.

ANAF a publicat un ghid pentru restanțieri. Ce penalități riști dacă întârzii cu plata impozitelor *foto: gandul.info
ANAF a publicat un ghid pentru restanțieri. Ce penalități riști dacă întârzii cu plata impozitelor *foto: gandul.info

Cum calculează ANAF dobânzile pentru restanțieri

În noul ghid ANAF se explică și felul în care se calculează dobânzile pentru neachitarea la timp a impozitelor. Astfel:

„a) în anul fiscal de impunere, pentru obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal sau de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăţi anticipate, se calculează din ziua următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului fiscal de impunere, inclusiv;

b) pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora, inclusiv;

c) în cazul în care obligaţia fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăţi anticipate sau declaraţiile depuse în cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;

d) pentru diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală sau declaraţiei de impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de scadenţă prevăzut de lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se aplică numai dacă declaraţia de venit a fost depusă până la termenul prevăzut de lege. În situaţia în care declaraţia de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut de lege, dobânda se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere”

Întregul ghid ANAF este disponibil aici.

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole