Alegeri prezidențiale- Turul I. Locul 3 la nivel național câștigă la Galați!

Nimic nou sub soare în ceea ce privește preferințele electorale ale gălățenilor.

 Dacă la nivel național, candidații propuși de PSD și PNL sunt out de drept, la malul gârlei, Marcel Ciolacu a fost preferat cu 57,9%, urmat de surpriza Călin Georgescu, cu 22,12%, George Simion, cu 16,07%, Elena Lasconi, cu 15,1% și Nicolae Ciucă, cu 7,32%.

Observăm că doar candidații PSD și AUR se află, la Galați, peste mediile obținute la nivel național, independentul Georgescu este în graficul național, în timp ce candidații de dreapta se află sub linia națională.

În județ, localitățile în care Călin Georgescu a ieșit pe locul 1 sunt: Tulucești, Vânători, Șendreni, Smârdan, Braniștea, Schela, Piscu, Fundeni, Umbrărești, Movileni și Drăgănești.

Având în vedere că la finalul acestei săptămâni vom avea alegeri parlamentare este de așteptat ca la sediile centrale ale PSD și PNL să aibă loc ședințe furtunoase chiar astăzi, nefiind excluse nici demisiile celor doi candidați ce au ratat accederea în turul secund.

Social democrații gălățeni au organizat aseară târziu o conferință de presă în care au prezentat rezultatele din localitățile județului. Vom analiza zilele acestea rezultatele din fiecare UAT, pentru a observa influențele sau nu ale primarilor în comunitățile lor.

Cei de la PSD, nu prea aveau însă la acea oră date despre parcursul descendent al candidatului lor.

 

The post Alegeri prezidențiale- Turul I. Locul 3 la nivel național câștigă la Galați! first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole