Activitatea de salubrizare stradală reluată în Târgu Mureș

Primăria Municipiului Târgu Mureș informează cetățenii că începând de luni, 8 iunie, operatorul desemnat în urma procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire începe activitățile de curățenie pe domeniul public al municipiului.

Operator din București

Potrivit unui comunicat de presă, ”în urma procedurii desfășurate conform prevederilor legale” a fost desemnată câștigătoare societatea Brai-Cata SRL București, ”care va asigura serviciile de salubrizare stradală până la finalizarea procedurii de atribuire a contractului pe termen lung”.

“Brai-Cata desfășoară activități de salubrizare și în alte municipii din România, printre care Brăila, Călărași și Brașov, având experiența și capacitatea operațională necesare gestionării unor servicii complexe de curățenie urbană. Totodată, operatorul dispune de întreaga bază tehnică necesară intervențiilor specifice sezonului rece. Reluarea activităților de curățenie stradală reprezintă un pas important pentru readucerea orașului la standardele de curățenie pe care ni le dorim cu toții și vine în contextul dificultăților întâmpinate în ultimele luni în asigurarea continuității acestui serviciu public esențial. Pentru desfășurarea activităților, operatorul dispune de un parc important de utilaje și echipamente specializate, care include: 11 măturătoare mecanice pentru artere principale, străzi secundare și zone centrale; șase aspiratoare stradale pentru trotuare, piste și spații greu accesibile; trei autocisterne pentru spălat mecanizat străzi și trotuare; două autocisterne pentru stropirea carosabilului și reducerea prafului; șase autoutilitare pentru golirea coșurilor stradale; șase utilaje pentru întreținerea rigolelor și a canalelor pluviale; 14 echipamente destinate întreținerii locurilor de joacă și a spațiilor publice”, a informat Serviciul Relații Interne și Internaționale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureș.

În același comunicat se mai menționează că operatorul ”dispune și de întreaga infrastructură necesară pentru sezonul rece, inclusiv pluguri, sărărițe, utilaje multifuncționale, încărcătoare frontale, camioane pentru transportul zăpezii și freze de zăpadă.”

”În perioada următoare, intervențiile vor viza cu prioritate: arterele principale de circulație; zonele centrale și pietonale; stațiile de transport public; trotuarele și pasajele pietonale; golirea coșurilor stradale;  îndepărtarea depunerilor de praf și a deșeurilor acumulate;  curățarea rigolelor și a sistemelor de scurgere a apelor pluviale. Primăria Municipiului Târgu Mureș continuă, în paralel, demersurile pentru atribuirea serviciului de salubrizare stradală prin procedura de delegare pe termen lung, astfel încât acest serviciu să funcționeze în condiții de stabilitate și predictibilitate. Facem apel la cetățeni să sprijine eforturile de curățare a orașului prin utilizarea corespunzătoare a coșurilor stradale, respectarea regulilor privind depozitarea deșeurilor și semnalarea situațiilor care necesită intervenția echipelor de salubrizare. Curățenia orașului este responsabilitatea administrației, dar și a fiecăruia dintre noi. Numai printr-un efort comun putem avea un Târgu Mureș mai curat, mai îngrijit și mai plăcut pentru toți”, se mai precizează în comunicat.

(A.T.)

Post-ul Activitatea de salubrizare stradală reluată în Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole