Accident rutier grav cu 5 victime, dintre care una decedată, în comuna Uzunu

În această după-amiază, pe DN 5, în apropierea localității Uzunu, un bărbat în vârstă de 35 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier. Acesta a fost găsit în stop cardio-respirator și, din nefericire, deși s-au efectuat manevre de resuscitate, nu a răspuns acestora.

Alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, au fost rănite, fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ, dar și de elicopterul SMURD venit în sprijin.

În eveniment a fost implicat un singur autoturism, găsit în afara părții carosabile, iar două dintre persoane erau încarcerate, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a putea fi extrase.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, o descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, două ambulanțe tip B și una tip C, din cadrul SAJ Giurgiu, precum și elicopterul SMURD” – comunică ISU Giurgiu.

(Jurnal)

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole