La data de 9 iunie 2025, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 11, la ieșirea din municipiul Târgu Secuiesc către localitatea Tinoasa.
Din primele verificări efectuate la fața locului s-a stabillit că șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul și, după ce a lovit un cap de pod, a accidentat un motociclist care circula regulamentar pe sensul opus.
La momentul sosirii echipajului de poliție la fața locului, conducătorul mașinii implicate părăsise locul faptei, iar motociclistul fusese grav rănit.
În urma investigațiilor demarate de oamenii legii, în scurt timp a fost identificat conducătorul auto, în persoana unui bărbat din localitatea Lunga. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a relevat că avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul în aerul expirat.
În cazul motociclistului, din nefericire, manevrele de resuscitare ale cadrelor medicale ajunse la fața locului nu au dat rezultate, astfel că acesta a decedat.
În cazul conducătorului auto oamenii legii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Covasna.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)
The post Accident mort la ieșirea din Târgu Secuiesc: un motociclist a murit după ce un șofer beat a pierdut controlul mașinii appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.