Acces restricționat în Prefectura Ialomița, după confirmarea a două cazuri COVID-19

Doi angajați ai Instituției Prefectului județul Ialomița au fost confirmați cu COVID-19. Ancheta epidemiologică a relevat faptul că prima persoană infectată cu noul coronavirus a revenit din concediul de odihnă. Contacții direcți ai acesteia au fost carantinați la domiciliu.

„La nivelul instituției s-a realizat dezinfecția prin nebulizare cu o firmă autorizată a tuturor spațiilor, iar personalul de curățenie a procedat la dezinfecția pavimentelor si suprafețelor cu dezinfectanți avizați de Ministerul Sănătății.

Se monitorizează foarte atent persoanele care doresc să intre în instituție, iar accesul este permis doar în situația în care sunt probleme urgente de rezolvat.

În vederea soluționării altor probleme se recomandă a se discuta telefonic sau online pe adresa de e-mail secretariat@prefecturaialomita.ro”, se precizează într-un comunicat remis de Instituția Prefectului Ialomița.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole