A prizat cocaină și a ieșit la plimbare cu mașina prin Poiana Brașov

La data de 23.01.2023, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, pe raza stațiunii Poiana Brașov, un autoturism care era condus de un bărbat de 25 ani, din județul Călărași.

Întrucât persoana prezenta indicii în comportament că s-ar afla sub efectul substanțelor interzise, polițiștii au procedat la efectuarea unui test pentru detectarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, test care a ieșit pozitiv la substanța  ”COCAINĂ”.

Față de cele stabilite, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, pentru a se stabili cu exactitate  substanța identificată de aparat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor

The post A prizat cocaină și a ieșit la plimbare cu mașina prin Poiana Brașov first appeared on Transilvania 365.

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole