Titi Breazu e un personaj, tot cartierul îl cunoaște, și, după cum spune el, are faimă în tot orașul.
Titi Breazu, e mai breaz ca alții pentru că face orice: repară robineți, dă cu var, dă găuri și, dacă vrei, îți pune și Windows 10, evident fără licență. Bine, și dacă nu vrei tot ți-l pune, dacă el constată că nu ești cu tehnica la zi.
Dar cel mai bine, Titi Breazu știe să bea bere. O face cu tact și întotdeauna cu sare. Scutură sarea în palma stângă, apoi o ia între degetul mare și cel arătător al mâinii drepte și o presară pe marginea halbei. Dacă bea din pahar, o presară pe buza paharului, dacă bea cu sticla, pune sarea direct pe gura sticlei. Apoi soarbe încet lăsând berii timp să dizolve sarea.
De ce faci asta, Breazule? L-am întrebat.
– Păi, zice el, berea e aliment, nu? Adică, mâncare. Iar eu nu pot să mănânc nesărat.
– Atunci ia și cu pâine, zic eu.
– Nu, nu, zice el. Păi, nu știți? Pâinea îngrașă!
Titi Breazu a votat de când se știe el cu PSD. Nu știe de ce a făcut asta: „Așa m-a luat valu’ mereu… așa-i când iubești… c-am zis și io ca alții, cică, să fie bine!”. Zice Breazu, oftează și mai pune sare pe halbă. Simt că treaba asta cu PSD-ul îl doare, mă gândesc că n-ar fi rău să insist și să-i pun și eu nițică sare pe rană, așa cum presară el pe halbă. Zic:
– Păi acum iar se votează…
– Așa-i…
– Și? Tot PSD? Insist eu.
– Canci! Zice Breazu oftând adânc.
– Să-ți mai iau o bere?
– Boieru’ tot boier. Să fie primit!
Îi mai comând o bere și îl iscodesc în continuare. Titi e exponentul celor mulți, practic el este un reper al bazinului electoral pe care mizează PSD. Ca el gândesc foarte mulți. Deci, dacă aflu ce gândește Titi, aflu cam cum gândesc acum mulți din cei ce au votat doar cu PSD.
– Eu știu că ne-a dat, continuă Breazu presărând sare din belșug pe marginea halbei aduse de ospătar, ne-a dat. Poți să zici că nu ne-a dat?
– Nu pot…
– E, treaba e că ne-a și luat. Adică, ne-a dat cu o mână, ne-a luat cu șapte. A mărit salariile și pensiile la boșorogi. Da’ pe urmă au crescut prețurile și la socoteală ieși prost. Adică, degeaba am primit, să zic așa, 10 lei în plus, dacă cheltui 100 de lei mai mult.
– Cam ai dreptate.
– Păi am, că ne-am trezit și noi… Pe urmă, de unde ne-a dat? Ce ne-a dat de la ei? Tot de la noi ia ca să aibă de unde să ne dea. Și mai e ceva… Soarbe bere, se uită lung în gol, oftează, tace…
– Ce mai e?
– Păi mai e… și d’aci începe dilema mea… că toți fură. În toate partidele sunt hoți, unu’ n-ar face ceva pentru țară… Da’ treaba stă așa: v-am zis cum e cu pâinea și cu sarea, nu?
– Cu pâinea și cu sarea? Sunt un pic confuz, nu înțeleg prea bine ce vrea să spună…
– V-am zis, da’ nu sunteți atent… Se încruntă pentru o clipă Titi. Hai că vă explic iar: Uite, mi-ați zis să iau și cu pâine, și v-am zis că pâinea îngrașă.
– Corect. Așa mi-ai spus.
– Păi ce, sarea face bine? Nu face… tensiune, alea-alea și mai multe…
– Așa-i…
– Păi așa-i. Și sarea face rău și pâinea. Da’ eu am ales din două rele pe cea mai puțin rea. Asta-i treaba. Așa am să fac și la vot. Nu știu încă cu cine o să votez, da’ știu sigur cu cine nu mai votez!!! Zice Breazu lăsând să-i cadă cu zgomot palma pe masă.
– E o treabă și asta. Zic.
– Este… Și ca mine gândesc mulți…
Se uită la halbă, se uită la ceas, mai bea o gură și zice:
– Gata cu pauza de masă! Fug că mă așteaptă unu’ să-i pun Windows 10, pachetu’ Office și un antivirus. Pe urmă am de dat niște găuri, să nu uit să trec pe acasă să-mi iau bormașina. Ce să fac? Alerg să fac un ban. Că așa e în comunism – de unde nu curge, pică. Hai lasă, că nici voi patronii nu o duceți mai bine, că v-au japcarit ăștia cu taxe și alte alea ca să aibă ei bani, să facă ei mațu’ gros. Hai, sănătate. Mai vorbim după alegeri. Lasă că schimbă Breazu și ai lui situația în țară!
Îl privesc peste jardiniera terasei mici, de cartier, cu mesele puse aproape de trotuar. Titi se încălecă pe bicicletă. E mândru ca un voievod în șa, breaz și mândru de decizia luată. Parcă îmi ghicește gândul, întoarce capul către mine și spune tare:
– Poți să și scrii ce spun că nu mă supăr! A fost dragoste mare cu PSD-u’, da’ acu’ divorțăm!
Un editorial de Robert Stancu. Vezi toate editoriale aici.
