A 15-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei

Atunci când aspirăm la stabilitate în zona mediteraneană extinsă, trebuie să devenim noi înșine un exemplu de bune practici, promovând toleranța și cooperarea internațională!

Am susținut această afirmație astăzi (vineri, 4 iunie – n.r.), în calitate de membru al delegației Parlamentul României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM), în cadrul lucrărilor Comisiei APM pentru cooperare politică și securitate, în marja celei de-a 15-a Sesiuni plenare a Adunării.

Având în vedere prezența la acest eveniment a multor colegi din state în care conflictele armate au devenit, din nefericire, o tristă obișnuință, am subliniat importanța intensificării eforturilor pentru identificarea unei soluții diplomatice eficiente la criza din Orientul Mijlociu. Consider că toate părțile implicate trebuie să dea dovadă de deschidere la dialog și să acționeze cu bună credință, fără a încălca dreptul internațional și suveranitatea altor state. 

Mai mult, evidențiind rolul esențial al diplomației parlamentare în consolidarea relațiilor multilaterale, am susținut că este și de datoria noastră, ca parlamentari, să încercăm, cu prioritate, să identificăm, să înțelegem și să tratăm corespunzător cauzele de bază ale terorismului, abordând mai multe domenii cheie precum: mediul social, dezvoltarea economică, accesul la educație, practicile de bună guvernare și promovarea valorilor de toleranță și respect.

Dumitrița GLIGA,

Deputat PSD de Mureș

Post-ul A 15-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole