75 de premii din partea ANAR, pentru copii participanți la concursul descoperă Dunărea

Într-un comunicat de presă remis de Agenția Națională „Apele Române”, citat de Administrația Bazinală de Apă Mureș se menționează că

„În preajma începerii noului an școlar, Concursul ”Descoperă Dunărea”, prima ediție, s-a încheiat cu 75 de premii, din care aproape jumătate sunt acordate copiilor proveniți din zone defavorizate Administrația Națională ”Apele Române”, împreună cu cele 11 Administrații Bazinale de Apă a încheiat astăzi concursul ”Descoperă Dunărea”, prima ediție.

Au fost acordate 75 de premii, din care jumătate vor ajunge la copii proveniți din zonele defavorizate. În acest fel, Administrația Națională ”Apele Române” vine în sprijinul lor în procesul pregătire a noului an școlar și le acordă premii în rechizite școlare (ghiozdane, penare, caiete).

Proiectul ”Descoperă Dunărea” este un demers public susținut la nivel instituțional și derulat de către echipa de comunicatori ai ANAR de la nivel național începând cu data de 29 iunie, adică de Ziua Internațională a Dunării.

Premierea s-a realizat pe baza numărului de voturi obținute la nivelul likeurilor de pe facebook, corelat cu un punctaj acordat de către juriu constituit din echipa de proiect.

Din bugetul propriu al ANAR, sunt acordate 50 de premii pentru patru secțiuni din concurs (Ateliere, Artă în natură, Clip video și Fotografie/Desen) și alte 25 de premii speciale.

Câștigătorii pot fi vizualizați pe pagina de facebook a ANAR https://www.facebook.com/rowater.ro sau pe cea a concursului ”Descoperă Dunărea” https://www.facebook.com/Descoper%C4%83-Dun%C4%83rea-100318565083845

ANAR a acordat Marele Premiu unei fetițe de 8 ani pe nume Maia, din Oradea, care a lucrat timp de 3 săptămâni la creația sa numită ”Amenajare de râu”, o creație de o complexitate și ingeniozitate aparte.

Pentru că foarte mulți dintre participanții la concurs provin din zone defavoriate, ANAR a apreciat în mod deosebit implicarea lor pe toată durata vacanței de vară, la nivelul atelierelor de vară, dar și a creațiilor deosebite cu care au venit în concurs.

În mod deosebit, juriul alcătuit din echipa de proiect a premiat folosirea elementelor din natură, realizarea unor creații deosebite în mediul natural sau aplicarea unor elemente naturale în creație, precum și gradul de inedit și spectaculos al abordării. La toate secțiunile, juriul a apreciat implicarea concurenților și numărul mare de activități și creații pe care le-au produs, dar și imaginația, mesajul pe care l-au transmis prin lucrările lor.

Toți copiii participanți ai primei ediții vor primi prin email o diplomă în format electronic pe care părintele să o poată imprima acasă și să scrie pe ea numele copilului. Global Water Partenership Central and Eastren Europe, din Slovacia, cu sediul la Brastislava, împreună cu Comisia pentru Protecția Fluviului Dunărea, a deschis în data de 1 septembrie competiția internațională ”Danube Art Master” , concurs care va avea loc până în data de 30 octombrue. ”Descoperă Dunărea” este replica națională a concursului internațional Danube Art Master care, din vara acestui an, a devenit un proiect de implicare și conștientizare socială la nivel online organizat de către Administrația Națională ”Apele Române” prin pagina de facebook ”Descoperă Dunărea”. Proiectul național ”Descoperă Dunărea” a promovat încă de la început concursul internațional ”Danube Art Master”, al cărui model și principii le-a preluat, precum și numele organizatorilor săi, Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea și Parteneriatul Global al Apei din Europa Centrală și de Est.

În acest moment, Administrația Națională ”Apele Române” face demersurile către Global Water Partnership și către Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea de a integra concursul național în cadrul celui internațional și, pentru ca, Marele Premiu care va fi ales dintre cei doi mari câștigătorii ai celor două ediții să fie trimis la competiția Danube Art Master, care, după cutuma ultimilor 8 ani, se organizează într-una din marile capitale prin care trece Dunărea.

A doua ediție va începe o dată cu prima zi de școală și se va încheia în a treia săptămână a lunii octombrie.

În cadrul celei de a doua ediție, ANAR va suplimenta numărul de premii pentru a stimula participarea copiilor la acest concurs, însă, ca și în prima ediție, toți copiii din zonele defavorizate vor fi premiați. În sprijinul acestor copii talentanți, ANAR este deschisă oricărui parteneriat pentru susținerea și suplimentarea premiilor.

Vom reveni cu informații suplimentare despre desfășurarea celei de-a doua ediții.”

Compartiment Comunicare și Relaţii cu Presa,

www.apele-romane.ro

e-mail: birou.presa@rowater.ro; biroupresaapeleromane20@gmail.com

Post-ul 75 de premii din partea ANAR, pentru copii participanți la concursul descoperă Dunărea apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole