33 de controale efectuate de specialiștii ISU Maramureș. Care a fost rezultatul?

Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș a efectuat, în
intervalul 16.01.- 20.01.2023, 33 de controale la unități de comerț, de alimentație
publică, de turism și unități sanitare.
Printre neregulile cel mai des întâlnite în timpul acestor controale, pe linia
respectării normelor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, au fost cele
legate de blocarea căilor de evacuare, de neefectuarea mentenanței la mijloacele
tehnice de apărare împotriva incendiilor, neafișarea planurilor de evacuare a
persoanelor, respectiv de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice.
Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecției a aplicat 149 de
sancțiuni, din care 131 de avertismente și 18 amenzi în cuantum de 31.500 de lei.

Sursa: JurnalMM.ro – vezi articolul

Alte articole