31 iulie- Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

Potrivit Calendarului Ortodox, postul Adormirii Maicii Domnului începe la data de 1 august, dar în cazul în care data de 31 iulie cade într-o zi de miercuri sau vineri, atunci postul poate începe mai repede.

Acest post, cunoscut în popor și sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei, este al treilea mare post din an și ține două săptămâni, reprezentând perioada de Post pe care Fecioara Maria a ținut-o înainte de trecerea ei din această lume.

Postul Maicii Domnului îi pregătește pe creștini pentru cele două mari sărbători ale lunii august: Schimbarea la Față din 6 august și Adormirea Maicii Domnului din 15 august.

Ce să nu faci în acest Post

În ceea ce privește restricțiile alimentare, se recomandă ca în zilele de luni, miercuri și vineri, să se țină post negru până la ora 15:00, iar după această oră se cere consumarea doar de mâncare uscată. Marțea și joia se mânâncă fără ulei, urmând ca în zilele de sâmbătă și duminică să avem dezlegare la untdelemn și vin.

O altă tradiție spune că în acest post nu este bine să spălăm haine de mână, să consumăm preparate din carne și nici să ne ocupăm cu treburi casnice în timpul slujbelor de peste zi. De asemenea, sunt interzise nunțile, botezurile, dar și alte petreceri care implică dans și voie bună, întrucât reprezintă o lipsă de respect față de Fecioara Maria.

Superstiții și obiceiuri în postul Adormirii Maicii Domnului

În unele sate din Covasna, există obiceiul focului purificator, care are rolul de aalunga spiritele rele.

În zona Munteniei, nurorile prepară plăcinte cu brânză dulce, pe care le duc soacrelor pentru a îndulci relația dintre ele.

Un alt obicei este reprezentat de legarea grânelor pentru ca păsările și dăunatorii să nu distrugă recoltele.

De asemenea, în ziua Adormirii Maicii Domnului nu se aprinde focul în sobă, deoarece se consideră că este un gest care poate atrage boala și ghinionul.

Gospodinele duc la biserică merinde pe care le slujesc și le dau de pomană pentru sufletele rudelor decedate.

Fetele care doresc să se mărite trebuie să spele Icoana Maicii Domnului cu apă de busuioc, pentru ca Fecioara să le ajute să își întâlnească alesul.

Se spune că de Sfânta Marie fetele nu trebuie să se spele pe cap, căci nu le va mai crește părul.

Dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafiri, acest lucru înseamnă ca va fi o toamnă lungă.

Postul Sfintei Mării este considerat singurul post care poate să îndeplinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie.

Andreea ȚIȚIU

 

Post-ul 31 iulie- Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole