3 rețete tradiționale pe care le găsești la orice tavernă din Grecia. Preparatele sunt delicioase

Descoperă în rândurile de mai jos trei rețete tradiționale, dar simple pe care le găsești la orice tavernă din Grecia. Preparatele culinare sunt delicioase, savuroase și te transpun instant într-o vacanță din stațiunile elene.

Trei rețete inedite din Grecia. Te trimit imediat cu gândul la vacanță

Grecia este recunoscută pentru brânza feta tradițională, compactă, păstrată în saramură, dar și pentru felurile de mâncare rapide. FANATIK îți aduce trei rețete inedite care merită încercate chiar la tine acasă.

Spanakopita (plăcintă cu brânză și spanac)

Pentru această rețetă culinară ai nevoie de următoarele ingrediente: 800 grame de brânză feta, 3 fire de praz, 4-5 fire de ceapă verde, un pachet de foi de plăcintă, 3 linguri de făină, un ou, sare, piper și ulei de măsline.

Pentru a pregăti totul se amestecă într-un castron ingredientele de mai sus, legumele fiind tăiate în cuburi. La final se adaugă făina pentru a se omogeniza compoziția și se pune totul între foile de plăcintă dintr-o tavă tapetată.

Foile de plăcintă trebuie neapărat unse cu ulei de măsline. Ultimul strat trebuie să fie neapărat de foi, se ung cu ulei de măsline și se bagă tava la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ o jumătate de oră. E gata când s-a rumenit deasupra.

Bouyourdi sau în traducere ardei și roșii gratinate cu brânză

Acest preparat tradițional din Grecia are nevoie de nelipsita brânză feta, 200 de grame, 100 de grame de roșii cherry, 5-6 măsline fără sâmburi, un ardei gras, un cățel de usturoi, o jumătate de ceapă roșie, ulei de măsline și condimente (sare, piper și oregano).

Mod de preparare. Roșiile cherry se spală, se taie și se pun într-un bol cu ceapă roșie, sare, piper, măsline și oregano. Se amestecă și se toarnă peste ulei și se omogenizează totul, ulterior se adaugă compoziția într-o tavă termorezistentă.

Se pun feliile de roșii, brânza feta, oregano și pe margine legumele amestecate mai devreme. Peste se mai adaugă ceapă, ardei, măsline, usturoi și roșii și se lasă la cuptor pentru 20 de minute.

Souvlaki de porc sau cu orice altă carne care vă place

Ingrediente: un mușchi de porc, puțină carne grasă de porc, o lingură de muștar, o linguriță de oregano uscat, un sfert de linguriță mentă uscată, o linguriță pătrunjel tocat, un sfert de linguriță chimion măcinat, o jumătate de linguriță piper măcinat, o jumătate de linguriță de sare.

De asemenea, preparatul grecesc mai are nevoie de 4 căței de usturoi pisați, sucul de la o lămâie mare, 40 ml vin alb, două linguri de ulei de măsline și un sfert de linguriță paprika afumată.

Mod de pregătire: Într-un castron se pun toate ingredientele în afară de carne și de paprika. Amestecă-le bine pentru a obține o marinată. Mușchiul de porc se taie cubulețe și se adaugă în marinata obținută anterior. Se procedează la fel și cu carnea.

Ulterior, carnea de porc trebuie pusă într-o pungă bine sigilată și se lasă la frigider pentru cel puțin 3 ore. Mai târziu, se pune carnea pe bețe de frigărui și se presară deasupra puțină paprika afumată. Souvlaki se face pe grătar încins și e gata în maxim 10 minute.

Carnea nu trebuie să fie prea uscată, dar gătită pe ambele părți pentru aproximativ 5 minute. Acest fel de mâncare se servește simplu sau cu o salată alături.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole