277 de milioane de euro pentru județul Mureș, prin Programul Tranziție Justă

Secretatul de stat Ovidiu Cîmpean a prezentat miercuri, 23 noiembrie, reprezentanților mediului de afaceri din județul Mureș, noutăți despre implementarea în România a Programului Tranziție Justă. Întâlnirea a avut loc în Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu Mureș și a prilejuit participanților să afle, direct de la sursă, informații importante despre această oportunitate de finanțare care are un potențial de 277 de milioane de euro pentru județul Mureș.

”Green Deal” pentru județe poluate

În alocuțiunea sa, secretarul de stat din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că județul Mureș a fost ales să facă parte din Programul Tranziție Justă alături de alte cinci județe din România deoarece ”Comisia Europeană stabilește niște ținte prin acel ”Green Deal” de care cu toții au auzit, ”Pactul Verde European” și s-au făcut mai multe studii la nivel european și la nivelul României, care sunt acele regiuni și comunități care sunt cel mai afectate de trecerea la tranziția verde, la ”Green Deal” și au fost alese șase județe în care este produsă 60% din poluarea din România.”

”Guvernul României, în parteneriat cu Comisia Europeană a stabilit anumite ținte de decarbonare prin Legea decarbonării și, sigur, aceste județe sunt sprijinite cu o sumă de 2,53 de miliarde de euro pentru a atinge aceste ținte stabilite prin ”Pactul Verde European” și pentru a nu afecta economia locală. Prin acești bani vom finanța dezvoltarea intreprinderilor și antreprenoriatului, sprijinirea tranziției forței de muncă, investiții pentru intreprinderi mari, energie verde și mobilitate nepoluantă și ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare. Cumva acestea sunt prioritățile strategice ale Programului Tranziție Justă și mai bine de jumătate din bani vor merge către intreprinderi, deci către mediul de afaceri”, a explicat Ovidiu Cîmpean.

Competiție doar între firmele mureșene

Potrivit prezentării făcută de reprezentantul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru mediul de afaceri au fost stabilite trei priorități care vor fi materializate în ghiduri pentru microintreprinderi, intreprinderi mici și mijlocii și intreprinderi mari, iar competiția pentru accesarea celor 277 de milioane de euro se va desfășura doar la nivelul județului Mureș.

”Apelul va fi dedicat pe județ și veți concura cu mediul de afaceri din județ, ceea ce restrânge foarte mult aria, dar vă acordă șanse mari la a obține astfel de finanțări”, a precizat Ovidiu Cîmpean.

”Județul Mureș are o finanțare alocată de 277 de milioane de euro. Acest Program de Tranziție Justă se suprapune peste Programul Regional, peste PNRR, peste ”Anghel Saligny”, de unde puteți obține finanțări și ca mediu de afaceri. Ca principii, ne dorim să aplicăm câteva principii încă de la început, acela de transparență, de a construi o relație de încredere și o relație de parteneriat între autoritate și mediul privat, de aceea am venit astăzi aici, cu mult timp înainte de lansarea ghidurilor”, a adăugat secretarul de stat.

Dezbaterea publică, în ianuarie-februarie 2023

În ceea ce privește calendarul pregătit de către autoritățile de la București, Ovidiu Cîmpean a anunțat următoarele: ”Ca și calendar, vom lansa în luna ianuarie – februarie 2023 în dezbatere publică ghidurile, cel puțin 45 de zile. Pe urmă, în aprilie – mai – lucrăm la o platformă MySMIS nouă, toate cererile de finanțare, proiectele, vor fi depuse electronic. Ne dorim să fie evaluate, să luăm ADR Centru ca organism intermediar, adică tot în ideea de a descentraliza parțial. Apelul va fi lansat de autoritatea publică de la minister, ne dorim ca evaluarea, monitorizarea proiectului în teren să fie făcută de către specialiștii de la ADR Centru. Ne-am gândit la o perioadă de cinci luni de zile să fie deschis apelul. Sperăm ca la finalul anului 2023 să și semnăm contractele de finanțare. Eu le-am cerut colegilor din minister să lanseze cel mai scurt ghid din istoria fondurilor europene, am impus un maxim de 15 pagini, sper să reușesc să mă încadrez. Vrem să fie ghidul scurt, dar și procesul.”

Parteneriatul public-privat, important

Rolul de moderator i-a revenit prefectului județului Mureș, Mara Togănel, care a subliniat că ”scopul acestei întâlniri este cât se poate de important și pragmatic” atât pentru mediul de afaceri privat, cât și pentru autoritățile publice locale și județene.

”Și eu, în calitate de prefect, susțin foarte mult mediul privat și încercăm să venim în sprijinul dumneavoastră deoarece am considerat că parteneriatul public-privat este cel care va conduce la o dezvoltare sănătoasă a județului Mureș și acolo unde vor fi lucruri bune în mediul privat veți găsi și prefectul județului Mureș”, a transmis Mara Togănel.

Alex TOTH

Post-ul 277 de milioane de euro pentru județul Mureș, prin Programul Tranziție Justă apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole