1444 de titluri de proprietate emise în primele 8 luni ale anului la nivelul județului Brașov

La nivelul județului Brașov au fost emise, în intervalul 1 ianuarie – 3 septembrie 2020, un număr de 1.444 titluri de proprietate.
În același interval, Comisia Județeană Brașov de aplicare a legilor fondului funciar a adoptat un număr de 227 de hotărâri, după cum urmează:
* 78 hotărâri având ca obiect constituirea dreptului de proprietate pentru terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești;
* 82 hotărâri având ca obiect validarea planurilor parcelare;
* 7 hotărâri având ca obiect punerea în aplicare a unor sentințe judecătorești;
* 5 hotărâri privind soluționarea unor contestații promovate împotriva hotărârilor comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar;
* 3 hotărâri având ca obiect echivalarea terenurilor agricole pe categorii de folosință;
* 5 hotărâri având ca obiect validarea terenurilor forestiere;
* 2 hotărâri având ca obiect modificarea inventarului stabilit în baza Legii nr.165/2013;
* 45 hotărâri având ca obiect rectificări de titluri de proprietate, rectificări anexe validate etc.
Cea mai sensibilă problemă privind aplicarea legilor fondului funciar o reprezintă faptul că la nivelul județului Brașov se înregistrează un deficit de aproximativ 4.000 ha teren agricol, necesar punerii în posesie a persoanelor validate de către Comisia Județeană Brașov, în baza legilor fondului funciar.
Această suprafață a fost înscrisă pe anexa de despăgubiri 23, a H.G. nr.890/2005, în următoarele localități: Brașov, Predeal, Budila, Cincu, Cristian, Ghimbav, Feldioara, Hălchiu, Ormeniș, Prejmer, Șercaia, Sânpetru, Sâmbăta de Sus, Ungra, Viștea, Vulcan.
Având în vedere faptul că în inventarul centralizat, întocmit în baza H.G. nr.401/2013, privind Normele de aplicare ale Legii nr.165/2013, cu modificările și completările ulterioare, o parte din localitățile care au înregistrate anexe cu despăgubiri au evidențiat și cereri nesoluționate, în urma analizării și soluționării favorabile a acestora suprafața din anexa de despăgubiri ar putea crește considerabil.
Prin Legea nr. 168 din 29 iunie 2015 au fost exceptate de la reconstituirea în natură suprafeţele de teren cu destinaţie agricolă indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic vegetal şi animal, de utilitate publică. Astfel că, pentru cetățenii care aveau identificate vechile amplasamente în perimetrele institutelor de cercetare de pe raza județului Brașov, trebuie găsite soluții de retrocedare în natură, în alte localități cu excedent de suprafață de pe raza județului, potrivit principiului restituirii cu prevalență în natură, în caz contrar urmând ca și aceștia să fie înscriși pe anexa de despăgubiri.
Activitatea comisiilor locale de fond funciar este permanent în atenția Instituției Prefectului, acordându-se consultanță de specialitate ori de câte ori este solicitată.
Prin Ordin de prefect s-a dispus efectuarea de controale la comisiile locale de fond funciar din județ care înregistrează un procent mic de eliberare a titlurilor de proprietate sau ca urmare a reclamațiilor cetățenilor. Scopul controalelor a constat în deblocarea procesului de eliberare a titlurilor de proprietate, prin identificarea problemelor și recomandarea de soluții în conformitate cu legislația din domeniu, iar în cazuri excepționale s-au aplicat și sancțiuni contravenționale.
Totodată au fost organizate întâlniri permanente cu reprezentanții comisiilor locale de fond funciar din județ, pentru a analiza punctual situația la nivelul fiecărei comisii, în vederea identificării soluțiilor optime de deblocare a procesului de eliberare a titlurilor de proprietate.
Verificările la comisiile locale de fond funciar din județ vor continua și se vor dispune măsurile ce se impun acolo unde nu s-au remediat deficiențele constatate cu prilejul controalelor.
Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole