14 autobuze din Cluj-Napoca, dotate cu suporți de biciclete. CTP a publicat rutele și orarul după care circulă

Bicicliștii din Cluj-Napoca își pot transporta acum bicicletele cu ajutorul autobuzelor dotate cu suporți speciali. Compania de Transport Public a anunțat că, în prezent, 14 autobuze din flota companiei sunt dotate cu astfel de suporți de biciclete.

„Pentru a veni în sprijinul celor care iubesc mersul pe bicicletă, în momentul de fata CTP Cluj-Napoca are stabilite orarele exacte de circulație ale celor 14 autobuze dotate cu suporți de biciclete. Cei care doresc, pot să cunoască exact timpul de așteptare în stație al acestor autobuze. Astfel pe linia 35 vor fi alocate 6 autobuze cu suporți, pe linia 43B vor fi alocate 4 autobuze, pe linia 46B 2 autobuze și pe linia 21, 2 autobuze”, au transmis reprezentanții CTP Cluj-Napoca.

Aceste mașini vor respecta un program bine evidențiat pe site-ul companiei, prin intermediul unei pictograme. De asemenea, la fiecare dintre autobuze, se poate verifica în prealabil dacă acesta este dotat cu suporți de bicicletă, aceeași pictogramă fiind afișată în dreptul orei.

Montarea de suporți pentru biciclete pe autobuzele CTP s-a realizat pentru prima oară în 2020, în cadrul unui proiect pilot derulat de Primăria Cluj-Napoca împreună cu Compania de Transport Public.

The post 14 autobuze din Cluj-Napoca, dotate cu suporți de biciclete. CTP a publicat rutele și orarul după care circulă appeared first on Stiri de Cluj – Servus Cluj.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole